marți, 31 iulie 2007

"noi suntem"

Gara. Trenul intarzie. Sigur nu am gresit ziua? Daca o sa pierdem trenul? Daca n-o sa mai ajungem deloc la Botosani?!? Inca o saptamana in plus in orasul asta plin de oameni care nu stiu cu adevarat ce inseamna cu adevarat sa traiesti. Dar oare noi o sa putem redescoperi impreuna adevarata semnificatie a verbului”a trai”? Oare dupa aceasta lunga despartire vom putea redeveni noi insine?
Gara. Peronul 4. Bagaje. Parinti. Macao. Chitara.
… si trenuletul facea “Ciu,ciu,ciu”…
Drumul de la Ploiesti la Bototsani a parut o eternitate. Toti eram nerabdatori sa ajungem la destinatie, sau mai exact la distractie, la libertate. Acolo, in vagonul 10 a m inceput cu pasi stangaci sa creem o noua poveste.
Agitatie foarte mare la coborare din cauza ca nu prea eram atenti la locatia noastra, Dupa cei 11-12 km pana la destinatia noastra, dup ace am rezolvat problemele minore cu repartitia in camere, tot ceea ce vroiam sa facem era un dus (coada enorma la baie). Fiecare picatura de apa mi se parea un pas in plus catre visul ce devenea realitate. Da!!! Rebuie sa pastram traditia! Spiritul 8c-ului nu a disparut si nici nu trebuie sa dispara vreodata desi de un an nu mai suntem o clasa. Noi suntem unici! Noi suntem noi! Noi nu suntem cu mult mai bravi decat altii- noi nu suntem decat niste copii care viseaza, niste copii care spera. Noi avem puterea sa facem fiecare tabara unica, frumoasa. Fie va vizitam manastiri,muzee, si ateliere de mestesug, fie ca mergem la discoteza, atat timp cat suntem “NOI” totul pare fascinant.
In excursiile facute am putut vizita manastiri precum: Putna, Voronet, Agapia, Sihastyria, Varatec; case memoriale: bojdeuca lui Ion Creanga, Mihai Eminescu, Stefan Luchian, ateliere de ceramica, Mitropolia din Iasi, Casa Dosoftei, Biserica Cei Trei Ierarhi, Facultatea de Chimie si Tehnologia Informatiei si Comunicatiei.
Desi traditia nu a fost respectata in totalitate ( “Carnatul Vesel” nu a mai avut loc in ultima seara), tot am avut o “mini-petrecere” cu dubla distractie fata de restul serilor.
Iar acum, pe pas de plecare, regret ca nu o sa mai am oportunitatea sa fiu aici, cu aceleasi personae sis a retraim anumite clipe. Ce o sa-mi lipseasca cu adevarat este parcul din fata taberei in care ne petreceam impreuna serile. Daca as fi avut de ales, as fi stat tot timpul in leaganul rosu sau toboganul albastru si as fi visat in continuare…
…foc de tabara…
…ultimile momente…
…si trenuletul facea iarasi “Ciu, ciu, ciu”…